Mandra ca sunt romanca!

Bratara tricolor este manifestul meu pentru redobandirea mandriei de a fi roman.

De cinci ani o port la mana, oriunde merg, cu fruntea sus.

Poart-o si tu si Fii mandru ca esti roman !

Bratara tricolor

Bratara tricolor

Like pagina Facebook

"Roşu-i focul vitejiei,
Jertfele ce-n veci nu pier
Galben, aurul câmpiei,
Şi-albastru-al nostru cer"

marți, 13 mai 2014

Povestea vrabiutei - Romania mea...


Romania mea ..



















"Intr-un copacel aproape uscat, de la o margine a satului, traia o vrabiuta cu cei trei pui ai sai. Fusese mare seceta in acel an si vrabiuta mama abia a reusit sa adune cateva paie pentru a-si face un cuib. Insa, sarmana de ea, se tot gandea ca iarna va veni si va avea mare nevoie de un cuib mai calduros... si astfel, grijile nu o lasau sa doarma nici o clipa.

Intr-o seara, pe cand soarele se pregatea sa se inveleasca cu un nor pufos si sa sa stinga lumina, un corb se aseza pe o creanga din copacelul vrabiutei.
- Lasa-ma sa ma odihnesc putin, zise el, vin de departe, de pe alte meleaguri si sunt foarte obosit..
Cand il intreba de unde vine, corbul ii povesti despre o tara indepartata unde seceta nu a patruns deloc, unde copacii sunt plini de frunze si de fructe.
- Acolo as gasi paie pentru cuibul meu si hrana pentru pui - gandi vrabiuta - insa pentru asta ar trebui sa imi las puiii singurei...
Cateva nopti la rand, sarmana vrabiuta s-a tot gandit ce sa faca, daca ar fi mai bine sa plece departe si sa aduca paie pentru cuib... Intr-un final, vazand ca in satul acela seceta era din ce in ce mai mare, isi lua inima in dinti si pleca. Isi lasa puiii in seama unui porumbel batran si isi lua zborul, cu ochii in lacrimi. Nu se despartise niciodata de puiii ei, pana acum. Avea insa speranta ca, la intoarcere, isi va face un cuib calduros si nu vor mai suferi de frig, iar sacrificiul ei nu va mai fi in zadar.
Mult timp a mai petrecut vrabiuta adunand paie, pentru ca, vedeti voi, taramul acela indepartat incepuse si el a fie afectat de seceta. Apoi s-a intors acasa. Ii era tare dor de puii ei si abia astepta sa vada cat de mari au crescut.
Insa, pe masura ce se apropia de cuib, inima i se strangea in piept, ca unei mame ce avea o presimtire sumbra. Il gasi in cuib doar pe porumbelul cel batran si pe puiul cel mai mic... Porumbelul ii povesti cum ceilalti doi pui mai mari se imprietenisera cu puii vulturilor si au plecat sa distruga gradinile si asa uscate ale oamenilor din sat; au fost prinsi si inchisi de oameni intr-o colivie uriasa.
Nimic nu mai putea sa potoleasca durerea vrabiutei... Iar cand s-a intors spre puiul cel mic, acesta nici macar nu o mai recunostea, atat de mic era la plecarea mamei sale.
Sarmana vrabiuta, nu-si dorea decat sa dea timpul inapoi... Sa nu fi plecat niciodata din cuibul acela saracacios. Isi amintea ca atunci, desi o duceau foarte greu, avea caldura sufleteasca din care se hraneau zi de zi. Lacrimile si regretele erau insa acum in zadar pentru ca nimeni nu poate sa dea timpul inapoi. In noul cuib, mare si calduros, se simtea din ce in ce mai singura...
Au interpretat:
- vrabiuta: doamna Elena, plecata pentru multi ani in strainatate, la munca;
- cei doi pui captivi in colivie: Marian si Ionut, cei doi adolescent, fiii doamnei Elena, gasiti intr-un centru de reeducare a minorilor;
- puiul cel mic: Maria, o fetita care avea doar doi ani cand a plecat mama sa, iar acum nu o mai recunoaste;
- porumbelul cel batran: bunicul Anghel, cel in grija caruia au ramas copiii, rapus acum la pat de batranete;
- cuibul cel vechi: umila casa de la tara, cu doua camera si un hol;
- cuibul cel nou: vila cu doua etaje, inconjurata de gazon si alee din marmura alba.
Am omis sa scriu cine interpreteaza rolul satului in care seceta este din ce in ce mai mare... insa stiu ca ati ghicit deja.
Iata de ce iubesc acest loc... Aici am vazut lumina zilei si numai aici ma simt acasa! (Elena Pricob)"


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Adevărata valoare stă în lucrurile simple". Oana Pelea