Staţiunea miracolelor
"O legendă despre un băiat, o fată şi o zână geloasă
Potrivit unei legende, Lacul Ursu şi Lacul Negru din Sovata s-au format în urma dragostei ce şi-au purtat-o o fată şi un flăcău, copiii unor păstori, blestemaţi de o zână. Se spune că sus, în munţii îndepărtaţi acoperiţi de codri, locuia o zână, care ar fi zărit pe o păşune un mândru flăcău de păstor păzind o turmă. S-a îndrăgostit imediat de el şi a început să-l pândească. La un moment dat, a observat că tânărul păstor nu era singur, ci împreună cu o fată, pe care o săruta cu foc. Înnebunită de gelozie, zâna i-a blestemat pe cei doi îndrăgostiţi, care s-au transformat, cu tot cu turmele de oi pe care le păzeau, în stane de piatră. Zâna a cutreierat apoi în lung şi-n lat munţii şi codrii. Nu a mâncat, nu a băut apă. Umblând astfel cu mintea rătăcită, crengile şi aşchiile copacilor i-au rupt frumoasa îmbrăcăminte, i-au smuls vălul, în locurile unde au căzut bucăţi din acest văl, s-au format flori de sare, iar dedesubtul acestora, munţi de sare. După o vreme, a ajuns acasă. S-a oprit în faţa casei goale, unde înăuntru jăraticul se încingea încă în vatră. S-a uitat cu o privire ştearsă la casă, iar apoi a blestemat-o. În acel moment, locuinţa s-a scufundat, auzindu-se o mare bubuitură. În locul acesteia s-a format Lacul Ursu, a cărui apă este încălzită şi astăzi de vatra casei în care a locuit zâna. Aceasta a umblat mai departe, până la vârful muntelui unde tot plânge de atunci în timpul nopţii, iar lacrimile adunate în vale ar fi dat naştere Lacului Negru. În realitate, locul unde a apărut Lacul Ursu a fost cunoscut cândva ca şi Groapa lui Pálné. Procesul formării lacului a fost declanşat de o rupere de nori, combinată cu surparea terenului sub care se afla o exploatare de sare. Procesul a început în 1860, însă Lacul Ursu şi-a căpătat forma asemănătoare celei de astăzi într-o perioadă de şase ani, adică între 1875 şi 1881."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu